Invocarea lui Dumnezeu

Avem obiceiul sa invocam Divinitatea in momentul in care avem de trecut oarece cumpene ale vietii. Il chemam in ajutor pe Dumnezeu in clipele de rascruce. De obicei atunci cand ne asteapta o provocare deosebita. Unii, putini, isi aduc aminte de El dupa ce trec pragul. Cei mai multi rostesc un "multumesc" grabit, atunci cand trec pe langa vreo biserica. Altii nu rostesc nimic.

Foarte putini sunt cei care Il cheama pe Dumnezeu alaturi in momentele de bucurie.

"Doamne, uite, mi s-a prins un visin in gradina, haidem sa ne bucuram impreuna"

"Doamne, am reusit sa-mi impac doi vecini, hadem sa ne veselim impreuna cu ei"

NU, nu avem acest obicei. Din pacate. Cati dintre noi Il invitam pe Dumnezeu la masa? Sau sa fie alaturi de noi cand avem o reusita? Un examen trecut cu succes, vizita unui prieten de departe, prima nota de la scoala a copilului... Toate momentele de bucurie le petrecem, in mare parte si din pacate, fara Dumnezeu.

De parca Dumnezeu are ca unic scop, pe lumea asta, sa arunce cu brichete pe stadioane

Ultima adaugire pe fisa postului lui Dumnezeu a fost facuta de un oarecare Gigi Becali. Divinitatea este responsabila cu salvarea unei echipe anonime de fotbal. Acest lucru se realizeaza cu mijloace specifice. In cazul de fata prin lansarea unei brichete catre tigva unui arbitru. Sigur, realitatea arata ca o hoarda de pitecantropi, intaratata de alta hoarda de pitecantropi, a inceput sa arunce diferite obiecte catre terenul de joc. Divinitatea nu a avut de facut decat sa regleze tirul cu brichete catre scafarlia acelui arbitru. Exemple au mai fost. Sa ne aducem aminte cum a murit Ahile... O sageata slobozita de Paris si dotata cu ghidaj zeiesc.

Sigur, Ahile a murit intr-un razboi despre care se vorbeste si astazi.

Steaua Bucuresti, echipa pastorita de un oarecare Becali, nu va fi nici macar o nota de subsol a istoriei peste cateva decenii. Dar, dupa spusele stapanului, Dumnezeu s-a simtit dator sa dirijeze cu maxima eficienta o bricheta catre dovleacul arbitrului, aici echivalent cu calcaiul lui Ahile.

Ma ingrozeste aceasta invocare nerusinata a lui Dumnezeu in disputele dintre diverse triburi de neanderthalieni. Chiar credeti ca Divinitatea nu are altceva mai bun de facut decat sa dea cu pietre ori de cate ori vreun muritor oarecare ii cere asta? Prin ce brutele de la Steaua sunt mai bune decat primitivii de la Rapid? Este oare Becali vreun sfant cu trecere pe la Doamne Doamne? Exista cineva care chiar poate sa creada asa ceva? Daca da, e de jale.

Becali nu este mai presus dar nici mai prejos decat un Copos sau un Borcea. Intre ei exista un izomorfism natural desavarsit. Sunt expresii diferite ale aceluiasi individ: omul fara Dumnezeu. Adica un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri, dupa cum spunea Tutea.

Papa Ioan Paul al II-lea afirma despre Romania ca este Gradina Maicii Domnului. Vi-l puteti imagina pe Dumnezeu aruncand cu brichete in aceasta gradina doar pentru a satisface orgoliul unui neica nimeni?

La capatul lumii

Cu o zi inainte ca Arthur C. Clarke sa inceapa ultima sa calatorie in imaginar, lumini s-au aprins la capatul Universului. Explozii vechi de cateva miliarde de ani. Cumva toate lucrurile se leaga intre ele, asa cum spune Anaxagora, prin dragoste si ura. Dragostea lui Clarke pentru Univers se intoarce, la trecerea sa spre vesnicie, intr-un joc de artificii vechi de miliarde de ani.

Arthur C. Clarke - 1917 - 2008

La 90 de ani, Arthur C. Clarke a pornit in ultima sa odisee.

Cum sa faci...

... camin de apa in Chitila.

Mai intai conceptul. De ce trebuie camin de apa (denumit in continuare CDA) atata vreme cat am sursa independenta de apa? Impact asupra mediului. Analize amanuntite. Lupta surda dintre functional si estetic. Aceasta etapa a durat cateva luni. Sa zicem ca vreo trei. Aceasta aventura a inceput in februarie.

Proiectul. Noi probleme. Cum se proiecteaza o groapa de 1x1x1 metri. In cele din urma este ales amplasamentul caminului de apa. Se alege din cele 52 de proiecte cel care propune realizarea peretilor din beton. Cica este mai ieftin. Etapa asta a durat alte trei luni.

Echipa. Cine va realiza, efectiv, caminul de apa. Sunt identificate diferite solutii de realizare precum si potentiale echipe care sa munceasca la acest proiect faraonic. Toata lumea este dispusa sa dea o mana de ajutor dar nimeni nu are timp. Se poate face intr-o zi? Da, raspund toti. Se poate face intr-o zi dar e pacat. Mi-am dat seama de asta mai tarziu. In cele din urma este ales sa sape groapa un tzigan din vecinatate. Aceasta etapa a durat alte trei luni. Deja este octombrie

Realizarea. Cu un entuziasm aproape incandescent, vecinul meu piperat (la culoare) apare intr-o zi ploioasa, gata sa sape o groapa cubica. Am amanat lucrarea pentru o zi cu soare. A mai trecut o saptamana. In cele din urma proiectul demareaza: tziganul apare insotit de un ajutor, amandoi trepidand de nerabdare sa ma faca beneficiarul unui camin de apa. Nici unul dintre ei nu avea nici un fel de unealta, nici macar un varf de sageata de silex (care oricum ar fi fost inutila). Am aflat ca trebuia sa am un milion de scanduri pentru cofraj. Evident ca am amanat lucrarea, iarasi. Mai trece o saptamana. Timp in care fac rost de scanduri, ciment, nisip si ce mai era nevoie. Dupa care, celebra echipa apare la poarta mea. Lucrul efectiv incepe. Este sapata groapa. Se realizeaza cofrajul. Incredibil, imi spuneam, chiar il vor face intr-o zi... Evident, din momentul in care am fost incredintat ca se va termina totul cu bine, lucrurile au inceput sa merga anapoda. Mai intai, ziua s-a transformat in amurg. Apoi realizarea cimentului s-a dovedit a fi la fel de complicata ca lansarea unui satelit geostationar. Mai trebuiau cateva unelte specifice. Am facut rost: galeti, roaba, lopata, apa etc. Apoi, cand prima sarja de beton a fost gata, vanjosul meu vecin s-a gandit sa rastoarne continutul roabei direct in cofraj. Splendid, venea noaptea si nu puteam lucra la lumina stelelelor. Ar fi iesit o porcarie. Evident, betonul aruncat din avion sau din roaba, totuna, are darul de a modifica subtil aranjamentul geometric al cofrajului. Prin urmare acest capata la inceput o forma usor romboidala pentru ca, in final, sa se stabilizeze la forma unui patrulater oarecare, cu laturile inegale. Perfect. Voi avea un camin de apa avantgardist. Nici o problema, oricum nu mai puteam scoate betonul din groapa ca sa ne jucam iarasi cu el. Si, pentru ca totul sa se incheie perfect, o unealta (un ciocan cumparat de la brico si necesar la realizarea cofrajului) gaseste de cuviinta sa cada in betonul moale. De buna seama ca am aflat despre acest episod abia dupa ce betonul se intarise deja. In plus seful de lucrari a constatat ca nu ajunge nisipul. Deja era noapte. Inca vreo 4 saci de nisip ar fi rezolvat problema definitiv.

Am facut un calcul. Groapa avea dimensiuni aproximative de 1x1x1 metri. Adica un metru cub. Mi se recomandase sa fac rost de 2 (doi) metri cubi de nisip. Nu am inteles atunci, si nici acum, cum poti baga intr-un volum de un metru cub un alt volum de doi metri cubi. Si sa mai ramana si loc.

Am incheiat lucrarile si am amanat pe termen indefinit terminarea caminului de apa. M-am ales, anul trecut, in octombrie sau noiembrie, cu o gaura in pamant de o forma care ar fi dat dureri de cap oricarui geometru, cu peretii betonati ceva mai sus de jumatate, cu mizerie de jur imprejur, cu un ciocan ingropat in ciment precum o capsula a timpului si cu multi nervi. Am gonit echipa sa se duca unde-or vedea cu ochii. Evident, dupa ce le-am platit toata distractia.

Acum doua zile am terminat, in fine, caminul de apa. Dar am folosit alta echipa. Mai trebuia turnat un brau de beton ca sa iasa peste buza gropii o bordura. Evident ca bordura a corectat forma initiala, de patrulater rebel si neinscriptibil a lucrarii originale. Si, evident ca nu a ajuns nisipul. Cine credeti ca mi-a facut rost, in extremis, de nisip? Tzaganul meu simpatic.

Iata-ma, asadar, fericitul posesor al unui camin de apa. Mai trebuie sa vina expertii de la APA sa faca racordul. Mai trebuie sa pun si un capac. Presimt ca toate acestea vor insemna alta distractie. Am sa va tin la curent.

Cumani de treaba

Negru Voda (Thocomerius), Basarab I-ul, fratii Asan (care au intemeiat o dinastie in Bulgaria)...

România, în mod normal, ar fi trebuit să se numească Cumania, dacă cumanii n-ar fi fost alungaţi de mongoli. În hărţile europene de la Veneţia, de la Bizanţ, Muntenia întreagă este numită timp de sute de ani Cumania. Dacă n-ar fi fost alungaţi de mongoli, cumanii ar fi fost cei care fondau un stat şi îl numeau Cumania.

Spune Neagu Djuvara (si tare imi este drag)... Si mai departe, tot el zice:

Cumanii dominau de 150 de ani Muntenia şi, probabil, o mare parte din Moldova, dar în legătură cu fraţii lor de dincolo de Nistru. Centrul mare al Imperiului Cuman era în Ucraina de astăzi. De aceea, în limbajul lor turcic, cei de peste Nistru se numeau Cumanii Albi (Cumanii Principali), iar cei care ajunseseră până la Porţile de Fier, în Muntenia, erau Cumanii Negri – ceea ce n-are nici un sens peiorativ. E vorba, pur şi simplu, despre cumanii secundari, periferici. La un moment dat, începe prima tentativă a fiilor şi nepoţilor lui Genghiz Han de atac a Europei. Se pare, însă, că nu aveau de gând să ducă războiul prea departe. Era un fel de tatonare – un prim eseu – ca să vadă cum e rezistenţa acestor state din Rusia şi de mai departe. Acest prim val al lor, în 1223 (mai trăia încă Genghiz Han), se izbeşte de o coaliţie dintre marele cneaz al Rusiei de la Kiev şi cumanii cu care se băteau de sute de ani. Toate bâlinele, toate cântecele bătrâneşti de la ruşi, care vorbesc despre luptele cu polovţii – la cumani se referă. Cumanii sunt polovţii. Aici, însă, în faţa pericolului mongol, se aliază. Această alianţă cumano-rusă este groaznic învinsă pe fluviul Kalka, la nord de Crimeea. 1223... După care mongolii n-au continuat: s-au retras. Era o încercare, ca să vadă cum îi pot învinge. Şi dezastrul a fost uriaş! Au murit vreo 9 mari cneji ruşi în această bătălie, hanul cuman Kuthen şi ginerele său – cneazul de Galiţia reuşind să scape (vedem, iată, că erau înrudiţi aceşti cumani cu slavii, cu aceşti strămoşi ai rutenilor). Când au aflat cumanii de la noi de dezastrul de la Kalka, s-au gândit că trebuie să se pregătească de rezistenţă, pentru că va veni un nou val mongol şi că ei singuri nu vor rezista. Aşa au decis să se pună sub protecţia regelui Ungariei, pe care îl combăteau de 150 de ani şi-i căsăpeau pe misionarii dominicani care treceau Carpaţii şi aşa mai departe. De data aceasta ei au înţeles că trebuie să se facă creştini şi să devină vasalii regelui Ungariei. Se întâmpla în 1228. Şeful cumanilor de la noi, aflat pe undeva pe râul Milcov, scrie regelui Ungariei să trimită grabnic pe arhiepiscopul de Strigonium ca să-i creştineze – în timp ce regele Ungariei avea de zeci de ani această ambiţie. Ungurii, fiind vasali ai Papei, erau învestiţi pentru o misiune de cruciadă împotriva celor care erau păgâni sau schismatici – cum erau românii. Astfel, ungurii profită de ocazie şi trimit pe arhiepiscopul de Strigonium şi pe moştenitorul tronului – Bela IV. Amândoi trec Carpaţii şi creştinează 15.000 de ostaşi ai lui Bortz – şeful cumanilor de la noi. Când zicem 15.000 de ostaşi, deci 15.000 de corturi – asta înseamnă zeci de mii de oameni (femei, bătrâni, copii). Fiind foarte activi aceşti emisari, creează imediat un episcopat, nu ştim unde exact, pe Milcov. Li se dă o cetate, li se construieşte o biserică, li se construieşte un palat episcopal. Toate astea nu durează însă decât câţiva ani. În 1237, ei află că s-a urnit marea oaste mongolă şi atunci cer regelui Ungariei dreptul de-a trece Carpaţii şi de-a se instala în Ungaria. Regele acceptă din două considerente. Mai întâi, ştiindu-i foarte buni războinici, crede c-o să-i aibă ca să lupte împotriva mongolilor. În al doilea rând, regele era în mare criză internă ce consta într-o rivalitate cu marii lui boieri, cu marii lui magnaţi şi s-a gândit să se bizuiască pe cumani împotriva acestora. Astfel, în 1238-1239, cumanii trec în masă Carpaţii. Şi nu numai cei de pe Milcov, ci şi cei din Ucraina, cu regele lor, Kuthen, în frunte, care va fi liderul cumanilor în Ungaria. Regele Ungariei îl găzduieşte pe Kuthen la Pesta. Tragedia este că, populaţia de-acolo, când află că mongolii au început să intre în Ungaria, prin pasul Verecke, la nord de Carpaţi (pe unde-au trecut toate invaziile), a crezut că aceşti cu­mani vor fi aliaţi ai mongolilor şi îl omoară pe regele Kuthen. Când află cumanii că le-a fost omorât regele, nu numai că nu l-au ajutat pe regele Ungariei împotriva mongolilor, dar s-au răzvrătit, au creat un haos în Ungaria şi au fugit către Bulgaria. Regele Ungariei suferă o înfrângere cumplită în faţa mongolilor şi pentru că nu este ajutat destul de magnaţii lui. Fratele său moare în luptă, iar el fuge şi fuge aşa de bine, încât ajunge într-o insulă din Adriatica – atât de cumplită a fost victoria mongolilor. După doi ani, mongolii se retrag (nu de frică, ci fiindcă le murise hanul, la Karakorum, şi ei merg într-acolo, pentru alegerea succesorului), lăsând în urmă pe unul dintre fiii lui Genghiz Han, care rămâne ştiind că nu prea are şanse să fie ales şi creează, pe Volga, ceea ce s-a numit pe urmă Hoarda de Aur. Aceasta va fi, timp de sute de ani, suzerana tuturor statelor ruseşti. Ajunge şi la noi, până la Porţile de Fier, în 1290. Aşadar, ei n-au plecat cu totul din Europa – aceşti mongoli. Dar, mă rog, regele Ungariei îşi reia puterea, îşi restabileşte armata şi tot din motivele pe care vi le-am spus (de a avea o contrapondere pentru magnaţii săi), îi recheamă pe cumanii fugiţi către Bulgaria şi aceştia se întorc. Părerea mea este că în urma la toate aceste du-te-vino-uri, au mai rămas mulţi la noi, dintre care, probabil, spiţa care îl dă pe Basarab.

Excelent... am gandit eu... Cumania, mon amour...

...în valea Milcovului şi au găsit acolo mai întâi zeci de familii care se cheamă Coman. Pe urmă, în restul ţării, avem mai multe localităţi Coman, Comana, Comarnic. Dar nu numai astea. Sunt multe alte nume, de care noi nu mai ştim. Satele din jurul Bucureştilor care se cheamă Tâncăbeşti sau Bărcăneşti vin de la un fost mare proprietar cuman, pe care-l chema Tâncabă sau Barcan. De asemenea, orientaliştii pretind că toate toponimele sfârşind în ui (Vaslui, Călmăţui etc.) sunt de origine cumană sau pecenegă.

Asadar, e limpede? Mai exista dubii cu privire la originea mea? Sunt Aleodor Comanescu si am fost ales presedintele Romaniei in 2050. Sunt primul presedinte cuman al unei tari cumane.

Deschiderea

Scriu primele posturi in acest blog avand in minte un episod din Seinfeld, acela in care un paki (pe numele lui de acasa Babu, sau Baboo, whatever) tocmai deschisese un restaurant, ma rog, un mic bistro. Bunul samaritean, Jerry, incearca sa-l ajute pe prospatul imigrant intreprinzator si... se alege praful.

Iata-ma pe mine, un biet paki, stand in fata cafenelei-bistro-restaurant-blog, asteptandu-mi primii clienti, primii seinfelzi mai mult sau mai putin binevoitori.

Bine ati venit...hmmm... am dat mustele afara iar bucataria nu e chiar indigesta. La plecare nu uitati sa lasati un baksis. Si mai poftiti pe la noi.

Vremea renuntarii

Mai ştiam că există o infinitate de infinituri iar numărul acestora este transfinit şi că nu există cardinal între alef-zero şi alef-unu, plus că există mai multe elemente în intervalul [0,1] definit pe R decât îngeri pe un vârf de ac.

Acest ultim lucru mi se părea chiar caraghios. Era caraghios pentru că se putea demonstra o teoremă care afirma că numărul îngerilor din cer este unul numărabil indiferent de ce religie ar fi fost îngerul respectiv.

Ba mai mult, toate religiile sunt numărabile şi se poate defini un morfism natural între mulţimea îngerilor şi mulţimea religiilor...

Şi când te vei plictisi şi de asta, ce vei face? au insistat gândurile. Am să ascult muzica sferelor sau am să compun eu muzica lor.

Aşadar... am înţeles, în vis, nu mă voi plictisi niciodată şi, între fiecare gesturi ale mele vor exista nenumărate alte gesturi ale altora şi între două gânduri ale mele vor exista nenumărate alte gânduri ale altora şi că toate acestea alcătuiesc de fapt lumea.

Şi că toate sunt Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu este decât o mulţime a tuturor mulţimilor. Adică un paradox.

M-am întins mai confortabil pe suprafaţa cerului şi am dorit o sticlă de vin. Pământul arăta tare frumos în seara aceea...

-mai mult gasiti aici-

Vremea renuntarii - 2008 - Editura Bastion

Ceasuri romanesti

Originea mea, dupa cum spune si numele, trebuie sa fie cumana. Sa zicem ca unul dintre strabunii mei a fost Basarab. Mare cuman a fost... Aveti ceva impotriva? E de mirare, atunci, ca in 2050, lumea m-a votat in proportie de 80%? Nicidecum.

Aleodor vine dintr-un basm. Prenumele meu, desigur. A fost un imparat, Aleodor, care a facut multe ispravi. Asa se zice. Eu unul nu am cunostiinta decat de ispravile mele. Una dintre ele a fost sa schimb masura timpului. Am promis poporului timp si i-am dat sa se sature. O zi in Romania are acum 240 de ore. Evident ca a trebuit sa ajustam toate ceasurile din tara. Initial am vrut sa comand un milion de ceasuri elvetiene special concepute sa masoare ziua de 240 de ore. Elvetienii mi-au dat flit. Prin urmare a trebuit sa construim in Romania toate ceasurile. Ceea ce a fost, pana la urma, un lucru bun. Pentru ca (lumea e tare ciudata...) ceasurile romanesti sunt acum la mare pret oriunde in lume. De altfel ceasurile care masoara 240 de ore pe zi au redresat economia Romaniei.

Nu m-am nascut ieri...

...ci astazi.

Numele meu este Aleodor Comanescu si voi fi presedintele Romaniei in 2050. Voi castiga increderea acestui minunat popor oferindu-i TIMP. Adica VREME pentru toate. Primul meu decret va fi stabili duratei zilei la 240 de ore. Fiecare va munci 80 de ore si se va distra 160 de ore. Zilnic…