Ce cred eu despre summitul NATO

In sfarsit, Romania incepe sa faca Istorie. Dintr-un consumator de Istorie, Romania devine o tara care incepe sa creeze Istorie. Unii l-au comparat pe Basescu cu Churchill. Nu am competenta sa ma pronunt daca este corecta aceasta comparatie. Probabil ca nu si asta deoarece nu poti comensura lucruri diferite. Nu vreau sa-l laud pe Basescu si sa afirm ca este meritul lui exclusiv. Nicidecum. Este meritul intregului neam romanesc. Este meritul "capsunarilor" din Spania (si spun capsunari cu simpatie si nu cu ironie). Este meritul menajerelor romance din Italia, este si meritul lui Costel Busuioc. Este meritul prietenilor mei din Canada si SUA dar si al prietenilor din Romania. Este meritul celui care a scris aceste randuri si al celui care citeste aceste randuri. Este meritul lui Tariceanu si al lui Basescu dar si al impiegatului de miscare din gara Faurei. Sigur, avem multe lucruri care ne dor. Canii vagabonzi (pe care nu ii pot numi comunitari atata vreme cat nu sunt in grija unei comunitati). Avem aurolaci, avem bancheri care se comporta mai rau decat niste camatari. Avem inca multa indolenta si nesimtire si mitocanie. Avem uri si vendete personale. Nu suntem inca impacati cu Dumnezeu. Am strans prea mult venin pe care il improscam oriunde si oricum. Cu toate aceste si dincolo de acestea am reusit sa cream un moment in Istorie. Chiar si cu Cioroianu ca ministru de externe. Eu ii felicit pe toti. Pe Ion Iliescu, pe Traian Basescu, pe Adrian Nastase, pe Razvan Ungureanu, pe romanii din Italia si din Spania si din Groenlanda si de oriunde ar fi ei. II felicit pe dusmanii si pe prietenii mei. Pe cei care ma iubesc deopotriva pe cei care ma urasc. Pentru ca, fir-ar sa fie, iata, am reusit sa facem Istorie. Impreuna. Va multumesc tuturor ca mi-ati dat voie sa simt ceva ce nu credeam posibil. Sa fiu mandru ca sunt un simplu cetatean al Romaniei. Asta cred eu despre summitul NATO.