Cum sa faci...

... camin de apa in Chitila.

Mai intai conceptul. De ce trebuie camin de apa (denumit in continuare CDA) atata vreme cat am sursa independenta de apa? Impact asupra mediului. Analize amanuntite. Lupta surda dintre functional si estetic. Aceasta etapa a durat cateva luni. Sa zicem ca vreo trei. Aceasta aventura a inceput in februarie.

Proiectul. Noi probleme. Cum se proiecteaza o groapa de 1x1x1 metri. In cele din urma este ales amplasamentul caminului de apa. Se alege din cele 52 de proiecte cel care propune realizarea peretilor din beton. Cica este mai ieftin. Etapa asta a durat alte trei luni.

Echipa. Cine va realiza, efectiv, caminul de apa. Sunt identificate diferite solutii de realizare precum si potentiale echipe care sa munceasca la acest proiect faraonic. Toata lumea este dispusa sa dea o mana de ajutor dar nimeni nu are timp. Se poate face intr-o zi? Da, raspund toti. Se poate face intr-o zi dar e pacat. Mi-am dat seama de asta mai tarziu. In cele din urma este ales sa sape groapa un tzigan din vecinatate. Aceasta etapa a durat alte trei luni. Deja este octombrie

Realizarea. Cu un entuziasm aproape incandescent, vecinul meu piperat (la culoare) apare intr-o zi ploioasa, gata sa sape o groapa cubica. Am amanat lucrarea pentru o zi cu soare. A mai trecut o saptamana. In cele din urma proiectul demareaza: tziganul apare insotit de un ajutor, amandoi trepidand de nerabdare sa ma faca beneficiarul unui camin de apa. Nici unul dintre ei nu avea nici un fel de unealta, nici macar un varf de sageata de silex (care oricum ar fi fost inutila). Am aflat ca trebuia sa am un milion de scanduri pentru cofraj. Evident ca am amanat lucrarea, iarasi. Mai trece o saptamana. Timp in care fac rost de scanduri, ciment, nisip si ce mai era nevoie. Dupa care, celebra echipa apare la poarta mea. Lucrul efectiv incepe. Este sapata groapa. Se realizeaza cofrajul. Incredibil, imi spuneam, chiar il vor face intr-o zi... Evident, din momentul in care am fost incredintat ca se va termina totul cu bine, lucrurile au inceput sa merga anapoda. Mai intai, ziua s-a transformat in amurg. Apoi realizarea cimentului s-a dovedit a fi la fel de complicata ca lansarea unui satelit geostationar. Mai trebuiau cateva unelte specifice. Am facut rost: galeti, roaba, lopata, apa etc. Apoi, cand prima sarja de beton a fost gata, vanjosul meu vecin s-a gandit sa rastoarne continutul roabei direct in cofraj. Splendid, venea noaptea si nu puteam lucra la lumina stelelelor. Ar fi iesit o porcarie. Evident, betonul aruncat din avion sau din roaba, totuna, are darul de a modifica subtil aranjamentul geometric al cofrajului. Prin urmare acest capata la inceput o forma usor romboidala pentru ca, in final, sa se stabilizeze la forma unui patrulater oarecare, cu laturile inegale. Perfect. Voi avea un camin de apa avantgardist. Nici o problema, oricum nu mai puteam scoate betonul din groapa ca sa ne jucam iarasi cu el. Si, pentru ca totul sa se incheie perfect, o unealta (un ciocan cumparat de la brico si necesar la realizarea cofrajului) gaseste de cuviinta sa cada in betonul moale. De buna seama ca am aflat despre acest episod abia dupa ce betonul se intarise deja. In plus seful de lucrari a constatat ca nu ajunge nisipul. Deja era noapte. Inca vreo 4 saci de nisip ar fi rezolvat problema definitiv.

Am facut un calcul. Groapa avea dimensiuni aproximative de 1x1x1 metri. Adica un metru cub. Mi se recomandase sa fac rost de 2 (doi) metri cubi de nisip. Nu am inteles atunci, si nici acum, cum poti baga intr-un volum de un metru cub un alt volum de doi metri cubi. Si sa mai ramana si loc.

Am incheiat lucrarile si am amanat pe termen indefinit terminarea caminului de apa. M-am ales, anul trecut, in octombrie sau noiembrie, cu o gaura in pamant de o forma care ar fi dat dureri de cap oricarui geometru, cu peretii betonati ceva mai sus de jumatate, cu mizerie de jur imprejur, cu un ciocan ingropat in ciment precum o capsula a timpului si cu multi nervi. Am gonit echipa sa se duca unde-or vedea cu ochii. Evident, dupa ce le-am platit toata distractia.

Acum doua zile am terminat, in fine, caminul de apa. Dar am folosit alta echipa. Mai trebuia turnat un brau de beton ca sa iasa peste buza gropii o bordura. Evident ca bordura a corectat forma initiala, de patrulater rebel si neinscriptibil a lucrarii originale. Si, evident ca nu a ajuns nisipul. Cine credeti ca mi-a facut rost, in extremis, de nisip? Tzaganul meu simpatic.

Iata-ma, asadar, fericitul posesor al unui camin de apa. Mai trebuie sa vina expertii de la APA sa faca racordul. Mai trebuie sa pun si un capac. Presimt ca toate acestea vor insemna alta distractie. Am sa va tin la curent.